ANUNTUL ZILEI

COMUNICAT DE PRESĂ - 30.10.2008

COMUNICAT DE PRESĂ


Comitetul de criză al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, întrunit de urgenţă în data de 30 octombrie 2008, analizând situaţia cu care se confruntă în prezent învăţământul românesc şi faţă de grava încălcare a demnităţii salariaţilor din educaţie, a hotărât declanşarea următoarelor acţiuni de protest:

1. LUNI, 3 NOIEMBRIE 2008, începând cu orele 07.00, în toate unităţile de învăţământ în care există membri ai federaţiei noastre, GREVĂ pe durata întregii zile, desfăşurată sub titlul generic: „O LECŢIE DE DEMNITATE”;
2. GREVĂ ÎN CASCADĂ, cu durata de 1 zi, în întreaga ţară (calendarul acesteia urmează a fi stabilit ulterior);
3. GREVĂ GENERALĂ PE TERMEN NELIMITAT, ca punct culminant al grevei în cascadă, în funcţie de evoluţia evenimentelor politice şi sociale, în acord cu celelalte federaţii sindicale reprezentative din învăţământ.

Motivele protestului nostru sunt următoarele:
1. nerespectarea deciziei Parlamentului României de a majora salariile personalului didactic de la data de 1 octombrie 2008 (conform Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ) şi
2. dezinteresul faţă de soarta personalului nedidactic.

Bucureşti, 30 octombrie 2008

PREŞEDINTE PREŞEDINTE EXECUTIV
Prof. Gheorghe ISVORANU Prof. Marius Ovidiu NISTOR