ANUNTUL ZILEI

COMUNICAT DE PRESĂ - 10 noiembrie 2008

COMUNICAT DE PRESĂ

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, o serie de dispoziţii din Legea nr. 221/2008 au fost abrogate, iar creşterea salarială reglementată de actul normativ respectiv s-a amânat până la data de 1 aprilie 2009.
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” consideră că O.U.G. nr. 136/2008 este neconstituţională, fiind emisă cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României (potrivit căruia „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”) şi a art. 41 alin. (5) din Constituţie (potrivit căruia „dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”). În aceste condiţii, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” s-a adresat Avocatului Poporului, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008.
Totodată, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, a adresat Guvernului plângere prealabilă, prin care a solicitat revocarea în tot a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008.
În plus, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” urmează să se adreseze Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale cu o cerere de chemare în judecată a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Motivul: nerespectarea de către M.E.C.T. a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ, potrivit cărora ministerul se obligă să nu iniţieze nici un act normativ şi/sau act administrativ cu caracter normativ care priveşte relaţiile de muncă şi sistemul naţional de învăţământ, fără consultarea federaţiilor semnatare ale contractului colectiv de muncă. Încălcarea de către M.E.C.T. a dispoziţiilor contractuale este evidentă, din moment ce acesta (astfel cum rezultă din Nota de fundamentare) a iniţiat O.U.G. nr. 136/2008, fără a avea nicio consultare în acest sens cu federaţiile sindicale.

Bucureşti, 10 noiembrie 2008

PREŞEDINTE
Prof. Gheorghe ISVORANU

PREŞEDINTE EXECUTIV
Prof. Marius Ovidiu NISTOR

SCRISOARE DESCHISĂ - 10 noiembrie 2008

Către

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimată/Stimate Doamnă/Domnule Senator/Deputat,

Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” protestează faţă de noua încercare a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului de a induce în eroare întrega opinie publică. Astfel, Secretarul de Stat pentru Învăţământ Preuniversitar din M.E.C.T. a transmis inspectoratelor şcolare o solicitare de centralizare a lucrărilor „care se propune a se refinanţa” şi a celor „care se sistează”; fiecare situaţie în parte trebuie însuşită şi semnată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, liderul de sindicat din unitate, comitetul de părinţi şi primar.
Considerăm atitudinea ministerului inadmisibilă.
În primul rând, solicitarea respectivă porneşte de la o premisă total falsă:
„În condiţiile creşterii salariilor din învăţământ, suma aferentă investiţiilor s-ar reduce sub 2.000.000 mii lei, ceea ce conduce ca, la învăţământul preuniversitar, procentul de reducere faţă de anul 2008 să fie de 86%”.
Trecând peste modul de exprimare – total neadecvat – ce să înţelegem? Că orice creştere salarială (chiar şi cu un procent) va determina scăderea investiţiilor în anul 2009 cu 86% faţă de 2008? De unde au apărut aceste procente? Cine a făcut calculele? Este evident că cifrele vehiculate de minister nu au niciun fundament real şi nu pot fi luate în considerare.
În al doilea rând, materialul în cauză reprezintă o nouă încercare de a întoarce părinţii şi autorităţile locale împotriva salariaţilor din sistem, pe care nu o putem trece cu vederea. De ce nu vorbesc reprezentanţii ministerului de investiţiile la care au renunţat în anul 2006, când, ca efect al O.U.G. nr. 88/2006, prevederile alineatului (11) al articolului 170 din Legea învăţământului nr. 84/1995 (referitoare la alocarea unui procent de minimum 6% din PIB pentru finanţarea învăţământului) au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2007? Sau de ce nu vorbesc reprezentanţii ministerului despre faptul că, în anul 2007, în bugetul educaţiei au rămas necheltuiţi pentru infrastructură 400 milioane lei (întrucât nu s-a făcut deschiderea de conturi pentru sumele respective)? Sau despre faptul că, în acest an – în luna aprilie – s-a operat o rectificare negativă a bugetului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului de 200 milioane lei? La ce investiţii au renunţat atunci?
Ne întrebăm firesc cum este posibil ca activitatea Ministerului Educaţiei să se reducă la încurajarea acţiunilor de intimidare şi de denigrare a salariaţilor din învăţământ, transformaţi într-o ţintă a tuturor nemulţumirilor – nemulţumiri generate chiar de propria sa incapacitate de a administra corespunzător banul public. Cum este posibil ca M.E.C.T., în condiţiile în care clamează deschiderea pentru dialog, să transmită un asemenea material fără consultarea federaţiilor sindicale reprezentative?
Nimic nu trebuie să ne suprindă însă, din moment ce chiar ministrul educaţiei este iniţiatorul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 prin care o serie de dispoziţii din Legea nr. 221/2008 sunt abrogate, iar creşterea salarială reglementată de actul normativ se amână până la data de 1 aprilie 2009.
În consecinţă, facem pe această cale un nou apel către dumneavoastră să adoptaţi, în regim de urgenţă, legea de respingere a O.U.G. nr. 136/2008 şi să nu ţineţi cont de „centralizatoarele” obţinute de minister prin intimidarea inspectorilor şcolari şi a directorilor unităţilor de învăţământ.

Bucureşti, 10 noiembrie 2008

PREŞEDINTE
Prof. Gheorghe ISVORANU

PREŞEDINTE EXECUTIV
Prof. Marius Ovidiu NISTOR

Inca o zi de greva, inca o victorie la Senat...

Mitingul din 15 oct, grevele de averisment din 3 si 10 nov, pichetarile insitutiilor fundamentale ale statului de drept, votul din Senat care a abrogat OG de amanare a majorarilor salariale... au deschis calea spre intrarea in vigoare a legii prin care se majoreaza salariile cadrelor didactice cu 50%!

Mitingul de protest - oct. 2008

Am dorit sa le aratam si de aceasta data guvernantilor ca suntem multi, destepti si uniti...
Acum asteptam autocarele sa ne intoarcem acasa cu gandul victoriei in minte, oare nu-i in zadar?
Nimic nu se obtine fara suferinta, pare a spune Ramona din Iasi

SCRISOARE DESCHISĂ - CAMERA DEPUTAŢILOR

Către
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
DOMNULUI PREŞEDINTE BOGDAN OLTEANU

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate Domnule Preşedinte,
Ţinând cont de voinţa Senatului care, în data de 8 aprilie 2008, a aprobat proiectul de lege prin care se asigura o majorare substanţială a salariilor personalului didactic, prin majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400.00 lei,
Faţă de votul unanim dat în Camera Deputaţilor în data de 30 septembrie 2008, prin care deputaţii prezenţi au aprobat Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ,
Văzând şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1093/15.10.2008, prin care Legea în cauză a fost declarată CONSTITUŢIONALĂ (reţinându-se, între altele, că „reglementarea criticată nu instituie nici discriminări sau privilegii, ci se justifică în mod obiectiv şi rezonabil, pentru motive de protecţie socială”);
Având în vedere faptul că Preşedintele României a promulgat actul normativ în cauză, devenit, prin publicarea în Monitorul Oficial Legea nr. 221/2008,
Considerăm evident faptul că Guvernul României şi-a exercitat abuziv dreptul de apreciere atunci când a decis emiterea Ordonanţei de urgenţă nr. 136/2008 (prin care o serie de dispoziţii din Legea nr. 221/2008 sunt abrogate, iar creşterea salarială reglementată de actul normativ se amână până la data de 1 aprilie 2009, dar şi aceasta în condiţiile prevăzute de legea unitară de salarizare a personalului din sectorul bugetar), extinzând delegarea legislativă dincolo de limitele instituite de Constituţia României şi dispunând suspendarea aplicării prevederilor unei legi prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă.
Faţă de această situaţie, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, în numele celor peste 70.000 de salariaţi din învăţământ pe care îi reprezintă, vă solicită introducerea pe ordinea de zi, în regim de urgenţă, a legii de respingere a O.U.G. nr. 136/2008.
Considerăm că votarea legii de respingere a O.U.G. nr. 136/2008 este unica soluţie viabilă pentru ca personalul didactic să beneficieze de creşterea salarială votată de Parlamentul României.

Bucureşti, 03 noiembrie 2008

PREŞEDINTE
Prof. Gheorghe ISVORANU

PREŞEDINTE EXECUTIV
Prof. Marius Ovidiu NISTOR

SCRISOARE DESCHISĂ - senat

Către
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
SENAT
DOMNULUI PREŞEDINTE ILIE SÂRBU

PREŞEDINTE Prof. Gheorghe ISVORANU
PREŞEDINTE EXECUTIV Prof. Marius Ovidiu NISTOR

Multumiri...

STIMAŢI COLEGI

Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” doreşte să vă mulţumească pe această cale dumneavoastră, tuturor celor care aţi fost alături de noi cu ocazia grevei din data de 3 noiembrie 2008 – cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic, directori şi inspectori.
Numai cu sprijinul dumneavoastră am făcut un nou pas important pentru obţinerea drepturilor cuvenite potrivit legii – majorarea salariilor personalului didactic din învăţământ, de la data de 1 octombrie 2008, astfel cum este aceasta reglementată de Legea nr. 221/2008.
Speram ca LECŢIA DE DEMNITATE oferită de dumneavoastră să reprezinte un nou semnal pentru Guvern că salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să accepte modul în care au fost trataţi de guvernanţi în aceste ultime 30 de zile.
Este însă evident faptul că Guvernul României merge pe aceeaşi linie: exercitarea abuzivă a prerogativelor sale, prin emiterea Ordonanţei de urgenţă nr. 136/2008 (prin care o serie de dispoziţii din Legea nr. 221/2008 sunt abrogate, iar creşterea salarială reglementată de actul normativ se amână până la data de 1 aprilie 2009, dar şi aceasta în condiţiile prevăzute de legea unitară de salarizare a personalului din sectorul bugetar), extinzând delegarea legislativă dincolo de limitele instituite de Constituţia României şi dispunând suspendarea aplicării prevederilor unei legi prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă.
Faţă de această situaţie, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” s-a adresat preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, solicitându-le introducerea pe ordinea de zi, în regim de urgenţă, a legii de respingere a O.U.G. nr. 136/2008. Considerăm că votarea acestei legi este unica soluţie viabilă pentru ca personalul didactic să beneficieze de creşterea salarială votată de Parlamentul României.
În perspectiva acţiunilor viitoare, rugăm colegii să sesizeze organizaţiilor şi federaţiei noastre orice presiune din partea autorităţilor şi orice încercare a acestora de intimidare a celor care au participat activ la greva din data de 3 noiembrie 2008.
Menţionăm totodată faptul că, în această perioadă, sunt în curs de derulare la M.M.F.E.S. negocieri având ca obiect majorarea salariilor personalului bugetar salarizat conform O.G. nr. 10/2008, care are salariul sub 1500 lei.
Vă mulţumim încă odată şi vă asigurăm că interesul salariaţilor din învăţământ se va afla şi pe viitor în centrul acţiunilor noastre.

Cu deosebită stimă,

PREŞEDINTE Prof. Gheorghe ISVORANU

PREŞEDINTE EXECUTIV Prof. Marius Ovidiu NISTOR

Sindicalistii din invatamant se intalnesc cu Ministrul Educatiei

Sindicalistii din invatamant se intalnesc cu Ministrul Educatiei

30 Octombrie 2008
Alte teme propuse: federatia nationala a sindicatelor majorari salariale invatamant majorare salarii invatamant calin popescu tariceanu sindicat spiru haret federatii sindicale ministrul educatiei majorari salariale salarii profesori guvern tariceanu

Liderii federatiilor sindicale din invatamant au fost chemati la negocieri cu Ministrul Educatiei, Anton Anton, joi, la ora 10:00.

La intalnire vor participa: Aurel Cornea (FSLI), Gheorghe Isvoranu (Federaria Sindicatelor "Spiru Haret") si Razvan Bobulescu (Federatia Alma Mater), potrivit unui comunicat al ministerului. Nu a fost insa invitat presedintele Federatiei Educatiei Nationale, Catalin Croitoru, membru PD-L, scrie NewsIN.

Discutiile au loc in contextul in care sindicalistii din invatamant ameninta cu greva generala dupa ce Guvernul a decis, marti, prin ordonanta de urgenta, sa amane majorarea cu 50% a salariilor profesorilor pentru 1 aprilie 2009.

Legea majorarii salariale fusese promulgata de presedinte dupa ce fusese votata in unanimitate in Parlament.

Federatia Spiru Haret a initiat deja procedurile de declansare a grevei generale, in numele celor 70.000 de cadre didactice pe care le reprezinta la nivel national.

"Cel mai probabil greva generala va incepe luni, insa avem mari presiuni din teritoriu ca greva sa inceapa chiar de maine'', a declarat pesedintele Federatiei Spiru Haret, Marius Nistor.

Premierul Calin Popescu Tariceanu crede ca grevele nu sunt o solutie in acest moment. "Nu cred ca grevele sunt cele care pot sa rezolve aceste probleme. Ii invit pe toti la dialog, la responsabilitate", spune Tariceanu.

Material preluat de la: http://www.stirilocale.ro/bucuresti/Sindicalistii_din_invatamant_se_intalnesc_cu_Ministrul_Educatiei_IDN660158.html

COMUNICAT DE PRESĂ - 30.10.2008

COMUNICAT DE PRESĂ

Comitetul de criză al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, întrunit de urgenţă în data de 30 octombrie 2008, analizând situaţia cu care se confruntă în prezent învăţământul românesc şi faţă de grava încălcare a demnităţii salariaţilor din educaţie, a hotărât declanşarea următoarelor acţiuni de protest:

1. LUNI, 3 NOIEMBRIE 2008, începând cu orele 07.00, în toate unităţile de învăţământ în care există membri ai federaţiei noastre, GREVĂ pe durata întregii zile, desfăşurată sub titlul generic: „O LECŢIE DE DEMNITATE”;
2. GREVĂ ÎN CASCADĂ, cu durata de 1 zi, în întreaga ţară (calendarul acesteia urmează a fi stabilit ulterior);
3. GREVĂ GENERALĂ PE TERMEN NELIMITAT, ca punct culminant al grevei în cascadă, în funcţie de evoluţia evenimentelor politice şi sociale, în acord cu celelalte federaţii sindicale reprezentative din învăţământ.

Motivele protestului nostru sunt următoarele:
1. nerespectarea deciziei Parlamentului României de a majora salariile personalului didactic de la data de 1 octombrie 2008 (conform Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ) şi
2. dezinteresul faţă de soarta personalului nedidactic.

Bucureşti, 30 octombrie 2008

PREŞEDINTE PREŞEDINTE EXECUTIV
Prof. Gheorghe ISVORANU Prof. Marius Ovidiu NISTOR

CEREM CU FERMITATE RESPINGEREA O.U. A GUVERNULUI

COMUNICAT DE PRESĂ

Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” a luat act de decizia Guvernului din data de 28 octombrie 2008 de a amâna aplicarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată de Camera Deputaţilor în data de 30 septembrie 2008 până la data de 1 aprilie 2009 (dar şi atunci numai cu condiţia existenţei unei legi unice de salarizare a bugetarilor).
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, în numele celor peste 70.000 de salariaţi din învăţământ pe care îi reprezintă, protestează faţă de decizia Guvernului de a amâna „la calendele greceşti” creşterea salariilor personalului didactic, votată de Parlament – întrucât suntem convinşi că legea salarizării sistemului bugetar (pentru care nu a existat niciodată voinţa politică reală de adoptare) nu va fi elaborată până la 1 aprilie 2008.
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” condamnă gestul incalificabil al Executivului de a guverna discreţionar, neconstituţional, utilizând dreptul de delegare legislativă (permisă de Constituţie numai în mod excepţional) în mod abuziv, prin utilizarea ordonanţelor de urgenţă după bunul plac, pentu a bloca legile adoptate de Parlament.
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” protestează faţă de tactica utilizată din nou de Guvern, de a întorce societatea civilă (în special părinţii şi elevii) şi celelalte categorii socio-profesionale împotriva salariaţilor din învăţământ, în speranţa că vom ceda presiunii opiniei publice.
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” constată din nou că, pentru Guvernul Tăriceanu, nu Constituţia, nu legalitatea, nu învăţământul şi viitorul României reprezintă o prioritate, ci interesul clientelei politice, al jucătorilor la bursă, al funcţionarilor de lux.
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” doreşte să asigure opinia publică şi membrii de sindicat că va acţiona prin toate mijloacele pentru a proteja interesele salariaţilor din învăţământ, independent de interesele vreunui partid politic.
În aceste sens, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” a demarat procedurile pentru declanşarea grevei generale. Totodată, printr-o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” a solicitat întrunirea în regim de urgenţă pentru adoptarea legii de respingere a ordonanţei de urgenţă emise de Guvern.

Bucureşti, 29 octombrie 2008

PREŞEDINTE PREŞEDINTE EXECUTIV
Prof. Gheorghe ISVORANU Prof. Marius Ovidiu NISTOR

LEGE SI ... TOCMEALA GUVERNAMENTALA

PREŞEDINTE PRESEDINTE EXECUTIV
Prof. Gheorghe ISVORANU Prof. Marius Ovidiu NISTOR

NOUL SITE AL USLIP IASI: http://www.uslip.ro/

BILETE PENTRU TRATAMENT SI ODIHNA !

LIDERII LOCALI USLIP SUNT RUGATI SA TRANSMITA LA SEDIUL USLIP IASI LISTELE CU SOLICITANTII BILETELOR PANA MARTI, 10 IUNIE, IN ORDINEA PRIORITATILOR...

Aspecte din timpul CN FSI Spiru Haret (2)

Aspecte din timpul CN FSI Spiru Haret

Conferinta Nationala FSI "Spiru Haret" Sinaia 2008

Rezultatele alegerilor:
  • Presedinte - prof. Gheorghe ISVORANU

  • Presedinte executiv - Marius NISTOR

Secretar general - Tudor SPIRIDON

Vicepresedinti:

  • Barbu Ionel
  • Bită Cornelia
  • Cepoi Ion
  • Diaconescu A.
  • Roma Mihai
    Popescu Virgil
  • Rusu Paul
  • Secărea Ion
  • Partene Valeriu